Dumitru Dumitriu (72 de ani) a remarcat doi fotbaliști în Marele Derby: Dan Nistor și Harlem Gnohere. În direct la ProSport Live, fostul antrenor de la FCSB a vorbit la superlativ despre mijlocașul central al lui Dinamo și a scos în relief cea mai importantă calitate a „Bizonului”.
Căpitan și număr zece, Nistor a fost cel care a dirijat jocul lui Dinamo la mijlocul terenului, a marcat pentru 2-2 și a ieșit în evidență prin efortul mare pe care l-a depus pe întreaga durată a meciului, iar evoluția sa nu a fost trecută cu vederea de „Țiți” Dumitriu: „Nistor a fost foarte bun aseară. E un băiat foarte serios, un tip excepțional. Și nu doar el, mai mulți de la Dinamo. Nu trebuie să avem o rivalitate prost înțeleasă. Eu nu-i consider pe Dinamo dușmanii Stelei și nici invers, pentru că aceste echipe au făcut glorie. Să nu uităm că echipa națională era formată doar din jucători de la aceste echipe și mai veneau doi-trei jucători de la alte formații”, a declarat experimentatul tehnician, la ProSport Live.
În contextul în care FCSB caută un atacant și tocmai a fost refuzată de Cristian Lopez, Eddy Harlem Gnohere a ieșit la rampă în Derby, în ciuda faptului că nivelul său de implicare în jocul echipei nu a fost unul mulțumitor: „Gnohere e un atacant care, dacă nu dă în minge 89 de minute, dă gol în minutul 90. L-am văzut și ieri (n. red – duminică), a început să intre în combinații, când e nevoie de el în careu e acolo”, a mai punctat Dumitriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER